penumbra

Si astfel ma gaseam langa o alta femeie. Lasasem tot in urma, dar m-am regasit pe mine. Nu am gandit vreodata ca voi ajunge aici,dar iata-ma incercand sa abat singuratatea ce nu mi-a dat pace ani de zile. Eram inca la inceput,dar inca habar n-aveam ce urma sa vina.Era prima data cand eram fericit,iar simpla reflectare la acest sentiment cu totul nou pentru mine, imi inspira o mica indoiala. Indoiala, lucrul care m-a distrus cel mai mult, renuntasem la ea, la acest sentiment care mi-a nenorocit fiinta. Sunt primul om care am vazut Soarele in prima dimineata a viitorului, am incercat sa profit iesind in sfarsit la lumina. In scurt timp m-am gasit ratacit in fata usii ultimului om care contase pentru mine si al carui cuvant n-am indraznit nici macar sa-l puna la indoiala in scurta mea existenta de pana acum . Am stat in fata acelei usi cateva minute bune ,dar n-am indraznit sa bat, simteam o dezamagire, si desi nu era adevarat, am plecat gandindu-ma la destin si la rolul pe care il ocupam in univers. Ma regaseam pe acea carare ingusta prin vantul toamnei care abia incepuse. Eram mahnit si ofuscat, dar mi-am zis ca tot ce imi trebuie e sa dau vina pe constiinta si sa-mi deviez plimbarea pentru a scapa de starea pe care mi-o aplicasem oarecum indirect. Am dat vina pe constiinta si am mers mai departe; un lucru pe care abia l-am invatat si care inca nu m-a dezamagit - binele sau starea de bine poate fi explicat in acest fel : orice lucru care inca nu te-a dezamagit.
M-am intors la cele cunoscute,dar n-am rezistat mult melancoliei timpului trecut si astfel ma regaseam intr-o stare nedorita, dar acceptata. Toate aceste imagini ma tulburau, iar leacul pentru zambet era departe.
Era cinci dimineata, o alta zi se preconiza, iar eu nu aveam somn pentru ca asteptam Soarele sa-mi ghiceasca orice traire. Fiecare zi devenea astfel o sala de asteptare,iar mie nu mi-a placut niciodata sa astept. Altfel de optiune insa nu aveam,iar Soarele nici ca ma lasa sa ma gandesc. Eram singur,dar o singura satisfactie ratacita prin minte, am reusit sa gasesc.
Degeaba am astepta cu totii revelatia vietii,lucrul care ne-ar elibera si am avea dreptul la viata pentru ca totul pana la urma tine de o alegere - drumul pe care meriti sa il accepti, acel drum unde vom fi singuri, dar incompleti gasind sau incercand restul plinului.
Pe langa toti acei copaci am trecut de mii de ori dar nu am inteles niciodata rostul lor si asta nu pentru ca nu am incercat,doar ca sunt atat de multe lucruri care conteaza si care nu conteaza in egala masura. Unii ii zic miracolul vietii, altii nici macar nu reusesc sa rosteasca acest lucru in cursul vietii lor. Cum am putea presupune viata cand ne izbim la prima reflectare de melancolie ,nostalgie, efemeritate si ne oprim ? Ne oprim pentru ca suntem lasi, e in natura noastra sa renuntam de teama esentei, a complexitatii sentimentului de a exista. Ne abatem de la tot si asteptam interventia exterioara a oricui care ne-ar face sa trecem peste aceasta teama nejustificata, sa ne ridice atunci cand am cazut. Vom putea vreodata intelege sentimentul de izolare cand de fapt acesta nu exista la nici un nivel ? E vorba de speculatia vietii sau sentimentul de neapartenenta in incercarea de a fi desfasurat.
Si toate aceste incercari pentru eternitate ne duc undeva sau ne cheama catre sfarsit ? Dar cine sunt eu sa presupun sfarsitul;atat timp cat mi-e frica de mine, nu o sa vorbesc despre ceilalti.
Dupa cum ziceam, pentru prima data eram fericit si cel mai mic si insignifiant lucru ma exalta, orice ma facea sa ma simt bine. Adesea,in noptile insomniace mergeam direct afara, in unul din locurile destinate mie, locurile solitarului, doar ca sa fiu primul care vede Soarele in primele lui raze. Imi place Soarele,il consider Creator, singurul dealtfel. El mi-a oferit prima amintire, atunci cand la varsta de cinci ani m-am trezit uitandu-ma la el si nu aveam nici cea mai mica idee, intrebare sau raspuns pentru ce poate insemna; urmat de un zid pe care erau scrise lucruri uitate intre timp si de mine si de el, iar la final o persoana - cea care inca a ramas cu mine.